vineri, 28 iunie 2013

PL-x nr. 164/2013 a fost timisa pentru promulgare de catre Presedinte


Accesand lik-ul <http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=13122> puteti vedea traseul legislativ al “PL-x nr. 164/2013-Proiect de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională”. Pe scurt legea privind reintregirea pensiilor militare la nivelul de plata din decembrie 2010.
Pe ultimul rand este scris-
                         “27.06.2013 trimitere la Presedintele României pentru promulgare”.

Iata ce inseamna promulgarea legii de catre presedinte.
Dupa votare,orice lege este inaintata sefului statului,pentru promulgare.
Promulgarea este actul prin care Presedintele Romaniei autentifica si investeste legea adoptata de Parlament cu formula executorie si dispune publicare ei in Monitorul Oficial al Romaniei.
Ca act juridic,promulgarea exprima dreptul puterii executive de a supune actul adoptat de puterea legislativa unui control atat din punct de vedere al naturii dispozitiilor cuprinse in lege, cat si din punct de vedere al constitutionalitatii acesteia.
Trebuie retinut ca Presedintele nu poate refuza promulgarea pur si simplu.
Refuzul nejustificat de promulgare poate fi considerat o abatere a Presedintelui de la una dintre indatoririle sale constitutionale.
In ceea ce priveste termenul de lege, trebuie precizat ca sunt supuse promulgarii toate cele trei categorii de legi: legi constitutionale,legi organice si legi ordinare.
             Toate celelalte acte pe care le adopta camerele,in comun sau separat, nu trebuie supuse procedurii promulgarii.
Promulgarea se face prin decret semnat de Presedinte.
Conform prevederilor art. 77 din Constitutie, promulgarea legii se face in termen de cel mult 20 de zile de la primire, Presedintele Romaniei putand cere o singura data reexaminarea legii.
De asemenea, textul constitutional prevede ca, daca Presedintele a cerut reexaminarea legii sau verificarea constitutionalitatii  acesteia, promulgarea legii se face in cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate dupa reexaminare sau de la primirea deciziei Curtii Constitutionale, prin care i s-a confirmat constitutionalitatea.
Prin urmare, promulgarea unei legi de catre seful statului roman, constituie o parte componenta, obligatorie a procedurii de elaborare si adoptare a unui proiect de lege.Presedintele Romaniei are dupa cum am mentionat, doar dreptul se cere Parlamentului o singura reexaminarea legii sau verificarea constitutionalitatii legii.
Reprimind proiectul de lege el este obligat sa-l semneze.
Nu poate fi vorba de un refuz al semnaturii proiectului de lege, intrucat dreptul de a legifera, deci de adoptare sau refuz de adoptare a unui proiect delege, este de competenta exclusiva a Parlamentului care nu imparte cu nimeni aceasta competenta constitutionala.
In acest sens, putem considera ca sunt si dispozitiile legii fundamentale din art. 61, alin. 1: „ Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii”. Sursa: http://www.scrigroup.com/istorie-politica/stiinte-politice/PROMULGAREA-LEGII-DE-CATRE-PRE72219.php
Legea 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative la art.10,pct. (2) prevede : ”Legile se publica imediat(in Monitorul Oficial al Romaniei-n.m.)  dupa promulgare, insotite de actul prin care au fost promulgate.”
Primirea actelor în vederea publicării în Monitorul Oficial, Partea I şi Partea a II-a, se realizează prin intermediul biroului de la sediul Guvernului. Sursa:  http://www.monitoruloficial.ro/

marți, 18 iunie 2013

Acesta este textul final al legii reparatorii, adoptat de Parlamentul României astazi 18.06.2013


 
Titlul legii
Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

Art.1. -
(1) Pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată prin Legea nr.165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.

(2) Plata drepturilor băneşti prevăzute la alin.(1) se efectuează începând cu data de 1 octombrie 2013.

(3) În cazul în care beneficiarii pensiilor prevăzute la alin.(1) au realizat stagii de cotizare după data înscrierii la pensie, cuantumul aferent acestora se adaugă la cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010 calculat conform alin.(1).
(4) Cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010, prevăzut la alin.(1), se menţine în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulţirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.

Art.2.
- (1) În situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie revizuite conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2011, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.
(2) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin.(1) se plătesc în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor, iar cele de recuperat, prin derogare de la prevederile art.107 alin.(2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu se recuperează, indiferent dacă au fost sau nu emise decizii în acest sens.

joi, 13 iunie 2013

PL x 164/2013 lipseste de pe ordinea de zi a urmatoarei sedinte, din 18 iunie, a Comisiei de munca

 Sursa:http://www.plano10.com/

Astăzi 13 iunie era termenul pentru adoptarea raportului Comisiei de muncă la PL x 164/2013. Comisia pentru muncă nu are programată ședință pentru astăzi.
Următoarea sedință este programată pe 18 iunie. Nici atunci inițiativa legislativă, care îi interesează pe unii militari pensionari, nu figurează pe ordinea de zi.




joi, 6 iunie 2013

Ce s-a discutat in camera deputatilor pe 04.06.2013

Colega noastra Col.r. just. mil.Elena Cocuz, participanta  la discutile comisiilor din Camera deputatiolor ne informeaza:
Sursa: [SCMD_Grup: 6953] azi in Camera Deputatilor PLx 164
La "Egalitate de sanse" - s-au analizat amendamentele, s-au respins si s-a dat aviz favorabil pe PLx 164/2013
La "Munca" - s-a amanat deoarece: sunt divergente in ceea ce priveste data de intrare in vigoare a Legii, nu au venit cei de la MAI si SRI (de la MApN au fost 3) pentru a vorbi despre existenta/alocarea fondurilor, s-a dorit aprofundarea amendamentelor (?!?!? nu am inteles de ce nu s-a facut ca la egalitate de sanse), iar domnul de la UDMR a cerut sa se prezinte comisiei o situatie a pensiilor militare comparativ cu celelalte categorii de pensionari din tara.
Nu stiu cat de repede va fi realizata acea sinteza-comparatie ceruta de domnul deputat UDMR.
 

marți, 4 iunie 2013

Colega nostra Col.just mil.(r.) Elena Cobuz ne explica:



 Colega nostra Col. just. mil.(r.) Elena Cobuz ne explica:

 Stimati camarazi,
       Doresc sa va fac unele precizari referitoare la "pasii' pe care ii are de urmat PLx 164/2013(Legea privind reintregirea pensiilor militare) si asta deoarece azi am avut o zi de cosmar, cu tot felul de telefoane, care de care mai de neinteles pentru mine. Si pe diverse tonuri, si cu diverse scenarii etc.
      S-a depus la Senat ca prima camera sesizata. Prima camera sesizata ARE TIMP LIMITAT pentru actiunile sale (comisii, amendamente, plen, amanari etc). Dupa expirarea acestui termen, ar fi trecut prin adoptare tacita, in forma in care a fost depusa.     
        Nu a fost cazul cu PLX 164/2013 (fost 121), care a urmat procedura normala.
       La CD, care e decizionala, s-a stabilit cine face raportul (munca si aparare), de la cine se ia aviz (eaglitate de sanse, juridica etc). S-a stabilit si un termen pentru raport, s-au derulat si se deruleaza activitatile in comisii.
        Multi dintre dumneavoastra ati trimis amendamente la unii dintre cei care vor trebui sa-si dea avizul sau sa faca raportul.
        Va rog sa tineti cont de faptul ca, spre deosebire de prima camera sesizata, camera decizionala NU ARE TERMEN.
       La comisia raportoare se aduna avizele, se depun amendamente, se dezbat, se face un raport final. In privinta amendamentelor, e posibil ca unele sa fie respinse in comisie, iar unele sa treaca si sa fie inserate in raportul final care va fi inaintat la plen. Faptul ca se discuta in comisie unele amendamente nu inseamna ca legea va trece ... dupa vacanta parlamentara. Dezbaterile se lungesc doar in situatia in care sunt multe luari de cuvant, discutii contradictorii etc. Daca deputatul care le-a depus nu poate ajunge sa si le sustina, ele se supun la vot si "se intampla" una din cele 2 variante de mai sus.                  
        Deasemenea, e posbil ca cel care a depus amendamente sa si le retraga DACA situatia obiectiva o impune (similar cazul doamnei Anghel in Senat). In plen, nu se mai reiau amendamentele decat daca sunt respinse la comisie si cel care le-a formulat doreste neaparata sa si le sustina. Aceasta poate fi un motiv de retrimitere la comisii.
DAR, ATENTIE! Nimeni nu agranteaza cat timp sta o lege pana ii vine randul sa intre la plen sau ca, odata ajunsa in plen, nu se poate intoarce la comisii. Motivele sunt multe si diverse. Va rog sa analizati, cu titlu de exemplu, PLx 109/2012. A fost simplu, nu are niciun amendament, are raport de respingere si a fost trimisa de la plen din nou catre comisia raportoare. La comisie nu s-a depus, pana acum, nimic in plus fata de ce era inainte de a fi trimisa la primul plen.
        Si atunci, de unde isteria asta, ca ... nu stiu ce urmeaza sa se intample maine cu PLx 164? Ne certam in grup, pe roarmy, pe Plano10 si poate prin alte locuri, apoi ne certam 2 cate 2, fiecare vrea ALTCEVA si nu sunt 2 care sa vrea la fel!  Apoi trecem la telefoane... Nu pricep ce s-a intamplat! Eu zic sa ne rugam la Domnul sa ajungem sanatosi pana maine si om vedea ce-o mai fi. Elena
Sursa: mesaj postat de d-na col.r.Elena Cobuz pe forumul de discutii <<roarmy230>,Luni 03.06.2013,23:22