miercuri, 13 august 2014

INFORMARE PRIVIND DESFĂȘURAREA ȘEDINȚEI COMITETULUI DIRECTOR DIN 06.08.2014


În Ședința CD din 06.08.2014 s-au stabilit și aprobat acțiuni și activități ale sindicatului ce au fost prezentate pe pagina de blog a CD ca DECIZII APROBATE, DECIZII LA CARE S-AU ANEXAT FIȘELE INDIVIDUALE DE VOT.
Personal, constat cu amărăciune, că UNA VORBIM ȘI ALTA FACEM.
Știu că Președintele Dogaru va interpreta în manieră proprie ceea ce afirm dar consider că pot să prezint (având înregistrarea audio a ședinței) ce s-a stabilit în realitate.

Referitor la decizia privind pichetarea sediului PSD, începând cu 30 septembrie a.c., s-a discutat și aprobat să se solicite o întâlnire la nivelul Guvernului României pentru a se lămuri, CLAR, situația legilor privind pensionarii militari și nu numai și FUNCȚIE DE REZULTATUL DISCUȚIILOR SĂ SE TREACĂ LA PICHETARE.
Președintele SCMD, col.(r). Dogaru, a transmis (din inițiativa personală), joi 07.08.2014 o SCRISOARE DESCHISĂ, primului-ministru al României, SCRISOARE CARE CONȚINE PĂRERI, APRECIERI ȘI IDEI PERSONALE, TOATE ACESTEA NEFIIND DISCUTATE IN COMITETUL DIRECTOR (a se vedea pagina principala a blogului sindicatului.)
 Din discuțiile cu membri de sindicat, această scrisoare nu face decât să aducă MARI DESERVICII SCMD, SĂ CREEZE O IMAGINE DEFORMATĂ ASUPRA ACȚIUNILOR SINDICATULUI ȘI NU ÎN ULTIMĂ INSTANȚĂ, SĂ NE TRIMITĂ ÎN ZONA POLITICULUI, ZONĂ ÎN CARE SCMD NU SE IMPLICĂ (cel putin la nivelulul filialelor și mai puțin la nivelul Președintelui SCMD care, zi de zi, face eforturi pentru a implica sindicatul în acțiuni care nu corespund scopurilor și obiectivelor stabilite prin Statut).

În ședința CD nu s-a discutat despre desfășurarea unor acțiuni sindicale tip PLIMBAREA DE LA COTROCENI.
Acțiunea a fost propusă de secretarul general al SCMD, gl. Bălan în urma discuției cu domnii Dogaru, Pricina, Nastase, Popescu, SĂMBĂTĂ 09.08.2014. Personal am discutat cu gl. Bălăn după intervenția sa telefonică la Antena 3, la apelul Președintelui Filialei 1 sector 3.
În acest sens am afirmat că fiecare dintre noi, este liber să-și exprime opțiunile privind acțiunile justiției și fiecare dintre noi poate participa la acțiuni sociale fără restricții dar în limitele respectării legii și nu cu implicarea sindicatului.

În legatură cu Filiala sector 4 București, în ședința CD s-a propus și aprobat să se analizeze situația filialei, după prezentarea tuturor documentelor financiare, atât de la filială cât și de la compartimentul financiar, urmând ca la nivelul filialei să se stabilească măsurile necesare desfășurării adunării generale pentru COMPLETAREA B.Op.
Măsurile propuse de Biroul operativ central al SCMD, format din domnii Dogaru, Pricină, Bălan, privind adunarea generala a Filialei sector 4 din data de 20.08.2014, sunt emanațiile dl. Col.(r.) Dogaru și nici măcar nu au fost discutate cu dl. col.(r.) Giuglea. Curios este faptul că dl. gl. Bălan NU CUNOAȘTE NIMIC  referitor la aceasta convocare.

O problemă deosebită reieșită în urma ședinței CD, este aprobarea decontării acțiunilor dl.Col.(r.) Comănici desfasurate in Republica Moldova, chiar dacă acestea nu au fost discutate și aprobate în Comitetul Director. Chiar dacă anterior desfășurării acțiunilor nu a constituit punct pe ordinea de zi a unei ședinte a CD, dl.col. (r.) Comănici a prezentat activitatea desfasurata, afirmând că a avut aprobarea Președintelui SCMD solicitand decontarea cheltuielilor. Cu toate că votul a fost pozitiv pentru decontarea cheltuielilor, din fișele de vot reiese CLAR, că această decontare se va face numai când se vor prezenta Secretarului geneal  și Contabilului șef documentele justificative legale și anume, rapoartele de necesitate, deciziile CD de efecutare a acțiunii peste graniță și documentele justificative privind deplasarea. 
Din fișele de vot apare faptul că dl.col.(r.) Comănici ȘTAMPILEAZĂ fișa cu ștampila FILIALEI AL CĂRUI PREȘEDINTE NU MAI ESTE DE CÂTEVA LUNI DE ZILE, fapt prezentat și în componența B.Op al filialei.

În conformitate cu prevederile Statutului și ROF-ului, la nivelul SCMD, transparența, corectitudinea și respectul, trebuie să constituie elementele definitorii ale acțiunilor fiecărui membru de sindicat și, in special, ale organelor de conducere.

În acest sens solicit BIROULUI OPERATIV CENTRAL, ,ȘI COMITETULUI DIRECTOR SĂ ÎNDEPLINEASCĂ ACESTE PRINCIPII, SĂ PROPUNĂ MĂSURI CE VOR FI TRANSFORMATE ÎN DECIZII LEGALE, PENTRU DESFĂȘURAREA CONSILIULUI NAȚIONAL AL REPREZENTANȚILOR CE POATE REPUNE, SINDICATUL, PE POZIȚIA CAȘTIGATĂ PRIN ACȚIUNI CORECTE ȘI LEGALE.
         
          Vicepreședinte al CD,
Președinte al Filialei nr. 1 sector 6
        Col.(r.) Marian TUDOR