sâmbătă, 25 octombrie 2014

METAMORFOZE

SCMD - Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate.
(Sentința civilă nr. 83 din 18.08.2009 a Judecătoriei sector 1 în dosarul 26479/299/2009 )
SCMD -  Societatea Comerciala Mircea Dogaru.

(Hotărârea CNR 2014)

Cum se poate metamorfoza o structura prin minciuna, manipulare și încălcarea legii.
Sunt sigur că mulți dintre colegii sindicaliști, membrii ai CNR, și nu numai, vor rămâne surprinși de această analiză (sumară) a metamorfozei SCMD. Sunt sigur că mulți dintre cei prezenți la Alba Iulia-2014, vor spune ”dupa razboi....” dar, îi rog să analizeze, la rece, ce au făcut, ce au votat și dacă...și-au îndeplinit mandatul (dacă l-au avut).
Curiozitatea nu intervine datorită surprinderii ce i-ar cuprinde, ci datorită faptului că au contribuit, direct, la această metamorfoză.
Exemplele sunt atât de numeroase încât ar trebui câteva zile să le enumerăm.
Un prim pas în a demonstra această metamorfoză l-a făcut colegul nostru Remus Macovei, un împătimit al exactității datelor și informațiilor. O demonstrație fără cusur a evoluției conducerii SCMD, prezentată în articolul ”Conducerea legitima a SCMD” din data de 23.10.2014, postată mai jos pe blogul Filialei sector 6 si pe blogul Filialei Constanta.
Un alt pas, la fel de exact și argumentat, l-a făcut colegul nostru Radu Aromanesei care, la simulacrul de CNR 2014, a încercat să argumenteze corect, legal și susținut de majoritatea membrilor de sindicat, faptul că este necesară o schimbare de atitudine și de acțiune a sindicatului începand cu modificarea STATUTULUI SCMD, acțiune impusă de evoluția acestuia și a societății în ansamblu.
Mai mulți pași care demonstrau aceasta metamorfoză au fost făcuți de membrii câtorva filiale din București, Ilfov, Craiova, Slatina, Timișoara Constanta etc., ai caror reprezentanți au fost “declarați” de către grupul Dogaru (el și Pricină) ”SECTANȚI”,”NAPOLEONI” etc. dar care au solicitat, PERMANENT, transparență, corectitudine, dialog și respect fata de filiale. Toate solicitările fiind declarate, de cei doi, prin ignorare, NULE.
Pentru a înțelege această metamorfoză se pot analiza documentele întocmite și semnate de grupul Dogaru (el și Pricină) începând cu 25 octombrie 2010 și până în prezent. Se pot analiza înregistrările audio-video ale ședințelor CNR 2011-1014 ( dacă vor binevoi cei doi să le pună la dispoziția membrilor de sindicat, dacă nu, vom pune noi la dispoziție inregistrările audio, pentru că video le au numai cei doi, înregistrări făcute cu o cameră video performantă, dar care nu oferă accesul ”plebei”.O fi bună la nunți , botezuri, etc?.)
Amănuntele despre aceasta metamorfoză se regăsesc în multe documente înregistrate (oficial) la registratura SCMD, în multe articole, comunicate, informari, etc. apărute pe pagina principală a sindicatului ( sau a lui…….) sau pe paginile filialelor acceptate de renumiții membri fondatori.
Amănunte se regăsesc și în analizele bilanț - financiar contabile, analize ținute la rece (nu putem spune la secret) de grupul Dogaru(el și Pricină), analize nevăzute de șeful Departamentului economico-financiar, nevăzute de …….nimeni.
Amănuntele acestei metamorfoze se regăsesc în acțiunile unor reprezentanți ai filialelor din teritoriu care, cu părere de rău o spunem, au participat la actul de decizie în CNR 2011, 2012, 2013 și la simulacrul CNR 2014, numai fizic (nu aveau nici cele mai vagi informații despre ce se va discuta la respectivele întruniri, dar erau deosebit de vocali în susținerea ideilor emanate de grupul Dogaru (el și Pricină) având în vedere faptul că primeau subvenții pentru întreținerea unor sedii ale filialelor, întreținere ce depășea, prin costuri, întreaga sumă obținută din cotizațiile membrilor de sindicat), sau în apariția la aceste întruniri a unor reprezentanți care, practic, nu existaseră până la respectivul eveniment (vezi paginile multor filiale).
Amănuntele se regăsesc în “strategia” Departamentului juridic privind acțiunile în instanță ale SCMD, acțiuni care, în special ultimele pe rol, nu fac decât să ducă spre desființarea sindicatului.
Amănuntele se regăsesc în imaginea pe care grupul Dogaru (el și Pricină) o prezintă, de câte ori au ocazia (cand se prezintă ca reprezentanții SCMD, ai CNSC, ai Alternativei Naționale (mai nou fundația Alternativa Naționala. Parcă ați mai auzit undeva de o fundație si un  partid) la posturile de televiziune care ii folosesc, sau de care se folosesc pentru a devia dezbaterile de la adevăratele probleme ale pensionarilor militari și nu numai.
”Transformer 4”, cred că ar fi metamorfoza SCMD, cea mai apropiată de realitate.
Adică, ceva valabil pentru secolul 25.
Durerea pentru grupul Dogaru (el și Pricină), este faptul că nu sunt nemuritori.
Chiar dacă au jignit, permanent, numeroși membri de sindicat, chiar dacă s-au considerat, permanent, deasupra tuturor, răman niște muritori insignifianți.
Ideea principală este că SCMD EXISTĂ ȘI VA EXISTA, INDIFERENT DE EFORTURILE PE CARE LE DEPUNE GRUPUL DOGARU (EL ȘI PRICINĂ) PENTRU DESFIINȚAREA ACESTEI STRUCTURI.
INDIFERENT CÂT TIMP, ACEST GRUP, VA ABATE ATENȚIA UNOR MEMBRI DE SINDICAT DE LA REALITAȚILE EVOLUȚIEI SCMD, SE VOR GĂSI OAMENI CU SIMȚUL RĂSPUNDERII ȘI AL DREPTĂȚII, OAMENI CE VOR DESFIINȚA MITUL INVINCIBILITĂȚII FONDATORULUI.
PÂNĂ ATUNCI, INSĂ, TREBUIE SĂ RECUNOAȘTEM CĂ SCMD SE TRANSFORMĂ.
SPERANȚA NOASTRĂ, A ’’DIZIDENȚILOR,” A “SECTANȚILOR”, CUM NE-AU NUMIT DUMNEALOR, ESTE CĂ SCMD EXISTĂ ȘI VA EXISTA ATÂTA TIMP CÂT LEGEA ȘI RESPECTUL VOR STA LA BAZA EVOLUȚIEI SALE.
   
     Președintele Filialei sector6 București
               Col.(r.) Marian TUDOR