luni, 12 ianuarie 2015

COMUNICATUL BIROULUI OPERATIV AL FILIALEI SECTOR 6 A SCMD

PRESEDINTELUI  S.C.M.D.
Dl. col. (r.) Dr. MIRCEA DOGARU


1. Biroul operativ al Filialei Sector 6 (B.Op.F.S6), a analizat in sedinta sa din data de 08.01.2015 Decizia Biroului Operativ Central (BOC) (inregistrata cu nr. 1398/14.11.2014) de suspendare a activitatii sale – in perioada 13.11.2014-09.12.2014, precum si Informarea privind desfasurarea sedintei Comitetului Director din data de 09.12.2014 privind suspendarea Presedintelui Filialei Sector 6, pana la viitoarea sedinta a Comitetului Director - publicate pe pagina principala a blogului SCMD.
Biroul Operativ al Filialei Sector 6 apreciaza ca deciziile de suspendare in sine, reprezinta cel putin un act pripit si insuficent argumentat  si in mod firesc, ar fi trebuit precedate de un dialog al celor doua structuri, bazat pe analiza temeinica a argumentelor care au generat starile de lucruri respective.
Consecventi principiilor democratice care trebuie sa stea la baza activitatii sindicale, care presupun si dialog si libertate de exprimare, solicitam o intalnire intre B.Op.F.S6 si B.O.C. in vedrea prezentarii pozitiei noastre si lamurirea tuturor aspectelor invocate in cuprinsul celor doua documente invocate.
Dorim sa credem ca veti da curs solicitarii noastre si nu veti prefera sa uzati inca odata, de o pozitie de forta posibila generatoare de noi tensiuni si multe alte efecte nedorite, pozitie pe care B.Op.F.S6 o respinge in favoarea celei firesti a dialogului.

          2. Intalnirea propusa de noi, poate avea loc in perioada 19-22.01.2015, la sediul din str. Dr. Taberei, nr. 92, Sector6 in care functioneaza Filiala Sector 6, avand in vedere locatia centrala, usurinta posibilitatilor de deplasare, spatiul comod si suficient de desfasurare a activitatii si nu in ultimul rand baza de date si documentele filialei. Stabilirea tuturor detaliilor organizatorice ale intalnirii sa se realizeze prin intermediul secretariatelor celor doua structuri.

 BIROUL OPERATIV AL FILIALEI SECTOR 6
                       Presedinte (interimar) al
               Filialei Sector 6 Bucuresti a SCMD
            Gl. Bg. (r.)
               Dr. Ing. Alexandru Cotoara-Nicolae